Steaua se afundă

Redactor:
Marius Hutu
Steaua se afundă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Principalul susținător al campioanei României, Constantin Cazacu, a anunțat că MFA își retrage sprijinul financiar de la echipa militară. Parcursul Stelei în Liga Campionilor e deja istorie. Președintele echipei, Constantin Cazacu (foto medalion), a anunțat în exclusivitate pentru ProSport că societatea pe care o conduce, MFA, va întrerupe asocierea cu gruparea „militară”.
„În mod cert vom înceta colaborarea. Mă retrag de la Steaua. Săptămâna viitoare, până la Crăciun, voi decide dacă vom pune punct asocierii chiar din decembrie”, ne-a declarat Constantin Cazacu.

Oficialul campioanei României la handbal masculin și-a argumentat decizia: „Sunt două aspecte care ne-au determinat să luăm această hotărâre. Ne-am asociat ca să dezvoltăm societatea, să facem o echipă competitivă, dar să atragem și noi venituri care să susțină o parte din activitate, lucru care nu s-a întâmplat. Criza financiară are și ea o influență, dar nu este motivul principal. Efortul nostru financiar este foarte mare și greu de susținut. În schimb, nu avem nici glorie, nici liniște sufletească”. În cei doi ani și jumătate de asociere, MFA a contribuit la bugetul echipei de handbal cu aproximativ două milioane de euro. În condițiile în care MFA va înceta să susțină financiar Steaua, atunci viitorul echipei se anunță sumbru, poate chiar dramatic. Comandantul Stelei, George Boroi, nu a putut fi contactat pentru a-și preciza punctul de vedere.

Alin Șania pleacă!
Retragerea lui Cazacu de la Steaua ar avea și repercusiuni imediate. Conform declarațiilor oferite de oficialul „militarilor“, Alin Șania (foto) este deja pe picior de plecare.
Interul stânga este în discuții cu trei echipe din Europa, două dintre ele foste adversare în Liga Campionilor, adică Portland și Koper. A treia echipă interesată de vedeta Stelei este formația germană Grosswallstadt.
„Condițiile cele mai bune au fost oferite de echipa din Germania, dar nu este între primele patru, cum ar fi Portland în Spania. Alin mi-a cerut acordul de a discuta cu aceste cluburi. Sunt de acord ca el să plece din această iarnă dacă e bine pentru el“, a susținut Cazacu. De menționat că și alți jucători steliști i-ar putea urma exemplul lui Șania, în cazul unor oferte concrete putând primi „undă verde” din partea lui Cazacu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×